Calendarul Gregorian și anii bisecți.
Calendarul actual internațional, numit
și calendar civil, sau modern, este
calendarul Gregorian, numit așa după
numele Papei Grigore al XIII-lea,
conducătorul de atunci al Bisericii
Catolice, cel care a comisionat lucrarea
de corectare a calendarului Iulian ce
era folosit la acea vreme încă din
timpul Imperiului Roman.
Anul
din calendarul Iulian ajunsese să
genereze o eroare de 10 zile față de
anul astronomic dat de mișcarea reală
de rotație a Pământului în jurul
Soarelui.
Calendarul Iulian
avea 12 luni, cu un total de 365 de zile
pe an, cu o zi în plus intercalată o
dată la patru ani, la sfârșitul [...] citește tot
Categoria: Stiati Calendar Pe site din data de: 23 Septembrie 2017 Nota 9.0 din 5 voturi
Mai mult de 500 de persoane au
călătorit în spațiu, însă doar 3
au ajuns până pe fundul oceanului, mai
exact în Groapa Marianelor, cel mai
adânc punct de pe suprafața
Pământului, aflat în Oceanul Pacific,
la aproximativ 11 kilometri sub nivelul
oceanului. : : deschide curiozitatea
Pamantul se invarte in jurul Soarelui
(orbiteaza) cu peste 107.000 (107.826)
de kilometri pe ora, efectuand o cursa
completa in jurul Soarelui intr-un an
terestru (365.25 zile terestre).
La randul sau, Soarele orbiteaza in
jurul centrului Galaxiei noastre, Calea
Lactee (Drumul Laptelui, sau Drumul
Robilor), efectuand un ciclu complet in
aproximativ 230 de milioane de ani
lumina!!!
Un an lumina =
distanta parcursa cu viteza luminii (cea
mai mare cunoscuta) in decurs de un an
terestru (365.25 zile terestre). Luminii
ii ia aproximativ 8 minute sa ajunga de
la Soare la Pamant. : : deschide curiozitatea
Vedere de tip monocular sau binocular?
Cameleonul este singura soparla care
poate vedea in acelasi timp in doua
directii diferite. Aceasta specie de
soparla isi poate misca fiecare ochi
independent unul de celalalt, avand o
vedere de tip monocular, creierul putand
prelucra imagini de la fiecare ochi in
parte, in mod independent, fiecare ochi
fiind folosit pentru a inregistra
propriile imagini.
Vedere de
tip monocular este diferita de vederea
de tip binocular (oamenii au vedere de
tip binocular).
Avantaj vedere
monoculara: mareste aria vizuala
acoperita (vede mai mult).
Dezavantaj vedere monoculara:
vederea pierde din profunzime.
Categoria: Stiati ca Animale Pe site din data de: 13 Ianuarie 2017 Nota 8.0 din 5 voturi
De unde vine expresia: "a da sfoara in
tara (a da de veste)"? Vine de la
expresia veche "a da sfara (sau sfara)
in tara".
Sfara sau sfara =
miros greu si fum dens rezultat din
arderea grasimilor sau a carnii; fum
inecacios; fum, coloana de fum.
Atunci cand tara Moldovei era
invadata, razesii (tarani liberi,
posesori de proprietati de pamant)
aprindeau focurile de semnalizare pe
locurile cele mai inalte, dinainte
stabilite, dand astfel de veste
celorlalti razesi, care la randul lor
aprindeau focurile, astfel ca in scurt
timp toti locuitorii, de la un capat la
altul al tarii, erau anuntati in
legatura cu pericolul iminent. Pe
timp de noapte focul era vazut pana
departe, [...] citește tot
Anual, o familie de bufnite poate
consuma in jur de 3000 de mici rozatoare
(soareci) de camp (si chiar si pana la
10000), tinand astfel in mod natural sub
control populatia de rozatoare din zona
unde s-a stabilit. : : deschide curiozitatea
Categoria: Stiati ca Pasari Pe site din data de: 26 Aprilie 2016 Nota 8.0 din 6 voturi
In sah, exista 169 518 829 100 544 000
000 000 000 000 de variante de a juca
primele 10 mutari. : : deschide curiozitatea
Categoria: Stiati ca Recorduri Pe site din data de: 14 Aprilie 2016 Nota 10.0 din 2 voturi
Trupa australiana 5 Seconds of Summer
(5SOS) s-a format in anul 2011 cand
membrii trupei puneau cover-uri pe
Youtube cu melodii celebre, dupa cateva
luni fiind descoperiti de celebrii One
Direction, care i-au invitat sa cante in
deschiderea turneului lor. Acum, 5
Seconds of Summer se bucura de succes
international si milioane de fani. : : deschide curiozitatea
Pisicile spion si proiectul Acoustic
Kitty. In 1960, CIA, unul din
serviciile secrete americane, a incercat
o noua metoda de a spiona ambasadele
sovietice din intreaga lume: a facut
implanturi chirugicale pe pisici,
introducandu-le acestora in corp,
baterii, mici transmitatoare radio,
antene si microfoane. Microfoanele
erau introduse in urechile pisicilor, in
timp ce transmitatoarele radio se aflau
la baza craniului sau pe piept, iar
antenele erau sub piele sau in blana. : : deschide curiozitatea
Categoria: Stiati ca Animale Pe site din data de: 20 Ianuarie 2016 Nota 8.3 din 6 voturi